schwarzekatze13
671 poze   6074 vizite

Trenul pierdut

Stai și aștepți un tren într-o gară. Când ajunge, urci în el și mergi către destinație. Cobori și împreună cu speranța de mână și sufletul tremurând, te aștepți ca în gară să te aștepte cineva, un cineva pentru care ai venit acolo în mod special, chiar dacă și familia ta e în același loc. Dar te trezești singur, cu bagajul în mână și nici o figură cunoscută în jur. Pe loc realizezi că ai străbătut distanța degeaba, că faci cale întoarsă cu capul plecat, cu lacrimi curgându-ți în colțul ochilor, că vântul îți bate în față mai aprig ca niciodată, chiar dacă e sfârșit de primăvară. Și drumul ăsta dus-întors îl mai repeți de câteva ori, încerci să lupți, cu o singură armă: inima. Timpul se scurge și decizi să lași trenurile și gările în pace, să rămâi unde ești...Durerea te sfâșie, dar ai luptat cu nimicul sau poate doar cu tine, pentru că de fiecare dată gara e tot goală. Îți calci pe suflet, îl strângi în pumni, vorbești cu el zile și nopți la rând și îl convingi să renunțe odată.
Când o iei de la capăt, apele încep să devină line, nici nu mai auzi pasul grăbit al trenurilor, nici prin gări reci si sumbre nu-ți mai pășesc pașii. Și inima începe să se vindece, foarte încet, dar măcar cu speranță.

Omul acela, cel care m-a lăsat să aștept de fiecare dată în gară, cu privirea înlăcrimată căutându-l, a pierdut un tren foarte important. Un tren care trece prin gara vieții o singură dată, trenul iubirii, trenul dăruirii totale. Și când nu ești pe fază îl ratezi, iar apoi degeaba faci pași către el, pentru că are altă destinație. Și stai și aștepți degeaba, nu va mai veni niciodată pe acele căi ferate.
Urma pașilor mei s-a șters de acolo, la fel cum lacrimile mele căzute pe asfalt s-au uscat. A mai rămas doar umbra mea ce mai privește uneori oamenii singuri...


Chiar dacă durerea încă nu a trecut în totalitate și chiar dacă acele lacrimi de demult încă mi se mai preling pe răni, ascunse, știu că a mă întoarce din nou în acea gară, m-ar sfâșia mai mult ca niciodată. Și chiar dacă m-ar aștepta cineva, nu ar mai conta acum, pentru că sufletul meu se va uita înapoi și mi-aș dori ca singurul tren pe care să nu-l pierd vreodată, să fie acceleratul către Tg-Jiu. Pentru că acolo veșnic cineva mă va aștepta cu brațele întinse și cu un zâmbet larg pe chip. Și pentru că în timp ce eu mă chinuiam cu tristețea provocată de pustietatea acelei gări, într-un alt colț de țară, tot acel cineva mă aștepta, chiar dacă știa prea bine că destinația mea era cu totul alta.

Trenul pierdut niciodată nu mai vine înapoi, iar gările au un anume farmec doar atunci când știi că un om te așteapă cu tot sufletul să vii.

..ღ...DreamyGirl...ღ...
Pagini: 1 2
Pagini: 1 2


Comentarii album • 2
Lizica 22 august 2011  
Interesant !
  Raportează
angelica 14 decembrie 2010  
oouauuu.....m-ai lasat " fara cuvinte"
categoric esti talentata , putin spus, MAIASTRA in manuirea vorbelor, ideilor, trairilor din sufletul tau...
foarte ingenioasa combinatie de imagine cu ceeea ce vrei sa spui....pot spune splendida
imi placi foarte mult!
  Raportează
Către: schwarzekatze13

Mesaj:
Mesajul a fost trimis.
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.